SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Și-au ridicat popririle de pe conturi cu acte false de la ANAF
Recomandat

February 22, 2021
Scris de 

În dimineața acestei zile, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au pus în executare 4 mandate de percheziție, pe raza judeţului Argeş şi a municipiului Bucureşti, la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada mai 2016- iunie 2018, doi reprezentanți legali ai unor societăți comerciale, care aveau instituită măsura popririi pe conturile societăților, ar fi prezentat la unitățile bancare mai multe documente, aparent emise de către administrația financiară și de către un executor judecătoresc, conform cărora respectivele măsuri de proprire ar fi fost ridicate. În urma prezentării acestor documente, trei din cele patru unități bancare la care au fost prezentate respectivele documente ar fi eliberat sume de bani din conturile proprite, rezultând un prejudiciu de peste 1.300.000 de lei. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

95 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree