Imprimă această pagină

Prefectul a luat măsuri după incidentul de la creșa din Trivale. Vor fi controale la sânge
Recomandat

May 11, 2022
Scris de 

În urmă cu 24 de ore, în spațiul public au apărut informații legate de sesizarea unor incidente care ar fi avut loc într-o creșă din Pitești. ”Există acum două laturi pe care se verifică, una penală și cea administrativă” transmite prefectul de Argeș, Radu Perianu. 

”Am semnat astăzi un ordin prin care a fost înființată o comisie mixtă de control în creșe, grădinițe, școli generale și licee. Vreau să  avem o imagine clară asupra sistemului de educație argeșean. Așadar, vor fi verificate sesizări legate de posibile acte de purtare abuzivă, de violență între minori, dar vreau să știu și dacă sunt unități în care condițiile de igienă, cele de securitate la incendiu sau alte lucruri cerute de lege, nu sunt respectate.  Din acest motiv, am decis să existe o comisie mixtă.

Din comisie fac parte reprezentanți ai următoarelor instituții: 

- Instituția Prefectului;

- Inspectoratul Școlar;

- Inspectoratul de Poliție; 

- Inspectoratul de Jandarmi; 

- Inspectoratul pentru Situații de Urgență; 

- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului;

- Direcția de Sănătate Publică;

- Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;

- Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor 

În calitate de invitați, vor participa și reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș. 

Chiar dacă nu mai este mult până la sfârșitul acestui an școlar,este important să știm unde sunt probleme, să le remediem și să le avem în vedere pentru viitor” a anunțat prefectul de Argeș.

 

568 Vizualizari
We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree