SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Disperare justificată: ”Mic fermier, caut țară care să mă respecte!”

February 14, 2018
Scris de 

Irina Toma are în Argeș o mică afacere cu mure pe care și-a încropit-o singură, pe o suprafață de 5.000 mp. A pus suflet în această producție pe care o îngrijește pe ploaie, pe vânt, pe frig sau caniculă. Anul trecut, Irina Toma a mai lansat o scrisoare în spațiul virtual prin care își exprima disperarea cu privire la piața de desfacere pe care, oricât ar fi încercat, nu putea să o găsească din cauza celor care îi puneau ”bețe în roate”. Astăzi, mica întreprinzătoare a mai făcut un apel și, de astă dată se referă la taxele și impozitele care îi înrobesc pur și simplu pe micii întreprinzători care nu se mai aleg cu nimic la final:

”Când cei mai mulți, dintre cei de vârsta mea, au ales să plece din România, din varii motive, eu am ales să rămân!
Nu doar atât: am rămas și am ales să produc fructe și material săditor de foarte bună calitate, mai pe scurt- fac agricultură. Nu pentru că nu știu să fac altceva, ci pentru că am ales să cumpăr o bucată de pământ, cu banii din care mulți, poate, ar fi cumpărat o mașină,ca să se plimbe. Eu am ales să muncesc pământul, pe genunchi, 8 luni pe an și să produc mâncare și plante. 
Toate aceste lucruri le fac legal, printr-un Srl, și autorizat. Nu am vândut butaș sau kilogram de mure, fără bon fiscal.
Prin legea actuală, plătesc 3% impozit din toate încasările. În ordine, am zis, statul cu tot aparatul său trebuie să existe și să încaseze. Datorită veniturilor mici ale firmei și taxelor mari, nu-mi permit să-mi țin contractul de muncă. În ordine, am zis iar, îmi plătesc contribuția la sănătate, direct la finanțe, iar pensia, dă-o-ncolo, cine-o mai apucă?(deși...).
Cu ceva timp în urmă, duc contabilei mele ultimele acte de contabilitate primară din 2017. Fericită că am încheiat anul binișor, zic: " aș vrea să iau 30.0000 de lei, dividende pe 2017. Știți că nu am alte venituri, aici muncesc, de aici îmi câștig existența." 
Răspunsul: "trebuie să plătiți 5% impozit pe dividende (normaaal, zic) și încă 10% sănătatea".
Îi explic că o plătesc direct la finanțe și pot face dovada. Din păcate, nu contează, mi-o vor opri și de aici!
Tragem linie:
- 3% din toate încasările;
-15% din dividende;
- alte câteva taxe și impozite, plătite ca și producător autorizat. 
Întrebare legitimă: eu pentru ce am muncit? Eu din ce trăiesc, dacă statul îmi ia absolut tot, recurgând inclusiv la dubla impozitare?
Ce m-ar mai putea motiva să continui o muncă de om nebun, pe câmp, în ploaie și în vânt, la 2-3°C sau la 48°C? De ce trebuie să mă lupt cu statul a cărui naționalitate o port, cu mândrie, de altfel? Nu primesc și nu am primit niciodată vreo subvenție sau vreun alt ajutor financiar, pentru că microferma mea are doar 5000 mp și nu-i este recunoscută existența, pentru a primi vreun fel de sprijin, dar i se recunoaște existența pentru a plăti taxe și impozite.
La final, vă spun cu sufletul amar: mic fermier român, caut țară care să mă respecte!”

 

911 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree