SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Anul acesta, 21 de persoane cu handicap au fost angajate. Printre ele și un inginer…
Recomandat

September 13, 2018
Scris de 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş realizează permanent consilierea vocaţională şi informarea persoanelor adulte cu handicap, precum şi a tinerilor din sistemul de protecţie specială, care doresc să-şi găsească un loc de muncă şi să se integreze social, profesional şi cultural.

Drept urmare, beneficiarii din centrele de protecţie socială şi persoanele cu handicap sunt informate despre drepturile pe care le au, după cum urmează:

-cursuri de formare profesională;

-adaptare rezonabilă la locul de muncă;

-consiliere în perioada prealabilă angajării și pe parcursul angajării, precum și în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;

-o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puțin 45 de zile lucrătoare;

-un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului pentru motive neimputabile persoanei cu handicap;

-posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, în condițiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea Comisiei de Evaluare în acest sens.

De reținut este faptul că beneficiarii din centre şi persoanele cu handicap neinstituţionalizate au venit, în luna aprilie a acestui an, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de AJOFM Argeş. Din cadrul centrelor de protecţie socială au participat un număr de 36 de beneficiari şi 20 de persoane cu dizabilităţi neinstituţionalizate. Consilierii EURES din cadrul AJOFM Argeş au oferit informaţii participanţilor la bursă despre locurile de muncă din spaţiul european ”Work and live in the European Area”, extinzând astfel posibilitatea de angajare a beneficiarilor. Atât persoanele cu handicap neinstituţionalizate, cât şi tinerii din centre sunt informaţi permanent despre ofertele firmelor angajatoare, despre locurile de muncă vacante, oferite de A.J.O.F.M. Argeş. Drept urmare, a existat și un rezultat final, întrucât de la începutul acestui an și până în prezent, DGASPC Argeș a consiliat vocaţional un număr de 75 de persoane cu handicap care au solicitat informaţii despre piaţa muncii. În urma consilierii, au fost angajate un număr de  21  persoane în diferite meserii: sortator deşeuri, manipulant, operator facturare, femeie de serviciu, inginer, operator calculator, muncitor necalificat.

242 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree