SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a achiziționat o dragă amfibie multifuncțională
Recomandat

December 7, 2018
Scris de 

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a achziționat în această toamnă un utilaj multifuncțional pentru realizarea lucrărilor de întreținere a cursurilor de apă și a lacurilor de acumulare.

Este vorba desprea o dragă amfibie multifuncțională, un utilaj necesar în activitatea de ecologizare, curățare, întreținere, decolmatare a lacurilor de acumulare și a cursurilor de apă. Această dragă amfibie este o solutie multifuncțională pentru lucrări de mică adâncime, cum ar fi dragarea prin aspirație, dragarea prin excavare și tăiere de vegetație, greblarea la sol uscat.  Utilajul are un sistem propriu de propulsie, functionează și operează în apă ca o navă fluvială, se deplasează  și iese pe uscat fără asistența macaralei.  Pentru lucrările de excavare este dotată cu un braț puternic prevăzut cu două tipuri de cupe buldoexcavator (scoică și excavator cu dinți) cu o capacitate de 600 litri. Poate excava până la adâncimea de 5,5 metri. Pentru decolmatarea prin sucțiune draga dispune de tub de aspirație și pulverizare care ajunge la adâncimea de 6 metri, iar pentru lucrările de tăiere a vegetației, utilajul este prevăzut cu greblă buldoexcavator cu lățimea de aproape 3 metri. Draga, de producție finlandeză, a fost adusă și lansată pe lacul de acumulare Pitești (Prundu), unde timp de două săptămâni au fost efectuate instruiri ale personalului care o va  deservi.  Prima lucrare realizată a fost decolmatarea canalului de aducțiune a apei la priza de captare din acumularea Pitești pentru sistemul de irigații Ștefănești – Leordeni. A fost realizată decolmatarea canalului pe o lungime de 120 metri și o lățime de 18 metri la adâncimea de 2 metri.  Pentru anul viitor, Administația Bazinală de Apă Argeș – Vedea își va propune în Planul de Gospodărire a Apelor lucrări ce vor fi efectuate cu noul utilaj.

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree