SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Din totalul copiilor instituționalizați în Argeș, aproape jumătate au probleme psihiatrice
Recomandat

November 11, 2019
Scris de 

”Avocatul Poporului”, ca instituție, a finalizat, săptămâna trecută, o anchetă demarată la nivel național, pe tema prescrierii substanțelor psihotrope pentru copiii din centrele de tip rezidențial.

Aceste investigații au fost demarate ca urmare a unui reportaj prezentat de o televiziune națională, în luna martie a acestui an, prin care era expsusă situația a „mii de copii din centre de plasament care sunt sedați fără să aibă probleme psihice”. Instituția ”Avocvatul Poporului” s-a autosesizat și a demarat o anchetă la nivelul celor 47 de direcții generale de asistență socială și protecția copilului, solicitând informații amănunțite, cu precizarea că la 14 dintre ele s-au făcut anchete la fața locului. Conform raportului final, nu au fost depistate cazuri de sedare a copiilor sănătoși, însă s-a aflat că cei mai mulți minori instituționalizați suferă de afecțiuni psihiatrice. În Argeș, la nivelul anului trecut, erau instituționalizați un număr de 665 copii, din care 305 copii în centre de tip rezidenţial, iar 360 la asistenţi maternali profesionişti. Din totalul celor 665 de copii, 173 (26,2 %) aveau un diagnostic psihiatric, 151 (22,71%) aveau prescripţie pentru medicație psihiatrică, 10 dintre copii au avut o internare într-un serviciu de psihiatrie pediatrică, 4 copii au avut două internări, iar unul avea trei sau mai multe internări într-un serviciu de psihiatrie pediatrică.

184 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree