SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Interviu! Dan Stroe: Sunt un om oarecare… Nu am ținut să am o emblemă de primar
Recomandat

August 11, 2020
Scris de 

La alegerile din 27 septembrie, Primăria Bradu reprezintă ținta multor candidați nominalizați de mai toate partidele. Actualul primar, Dan Stroe, candidează pentru un nou mandat și la fel fostul edil, Florin Frătică. De ce anume în anul 2020 Primăria Bradu reprezintă o mare țintă electorală, dar și despre alte aspect legate de persoana sa, discutăm chiar cu primarul în funcție, Dan Stroe.

-Domnule primar, în septembrie se anunță o bătălie aprigă pentru primăria pe care o conduceți. De ce credeți că prezintă un asemenea interes?

 ”Într-adevăr este aprigă bătălia, dar eu nu văd sensul unora care vor să candideze iar pentru funcția de primar, la Bradu, deoarece știu ce au făcut în mandatele pe care le-au avut înainte. Iar aici mă refer la fostul primar, Florin Frătică. Oamenii din Bradu, după cum mi-au și spus, au termen de comparație între ce a fost, ce a însemnat perioada aceea și ce este acum, adică ce înseamnă perioada sub conducerea mea, ca primar. Mulți au fost cei care mi-au zis că nu au de ce să îl mai voteze pe Frătică pentru că le-a băgat pe gât taxa de adeverință la urgență, pentru că nu voia să semneze toată ziua adeverințele. Băgase doar două zile pe săptămână pentru a le semna, marțea și joia, iar cei care voiau în alte zile decât acestea, trebuiau să plătească o taxă de 25 de lei. Dar să ne aducem aminte și de taxa pe iluminatul public care a fost un adevărat circ la momentul acela! Eu i-am spus că nu trebuie introdusă pentru că oamenii din comună, după ce că își plătesc toate taxele, impozitele și utilitățile, mai trebuie să plătească și pentru iluminatul public? La momentul acela a zis că orice confort se plătește și că cine vrea bec la poartă și iluminat public, să plătească taxa. Am avut atunci discuții în contradictoriu pentru că nu mi se părea normal ca cei care stau în regim de bloc să plătească. Eu am văzut-o ca pe o taxa abuzivă și m-am opus. Începând cu 2016 am reușit să scoatem această taxă pe iluminatul public. Bineînțeles că bătălia este aprigă pentru că știm cu toții că la Bradu bugetul este foarte mare și probabil că din cauza asta doresc mai mulți să candudeze…”.

 -Care este impactul dumneavoastră asupra locuitorilor din Bradu?

 ”În ceea ce mă privește, oamenii mă cunosc bine de când eram copil. M-am născut în Bradu, mă leagă multe de comună, am crescut sub ochii celor de aici, am prieteni, am colegi, dascăli care m-au educat. Am oameni care sunt ca și părinții mei și toată lumea mă știe ca făcând parte dintr-o familie modestă, de oameni respectoși, oameni care m-au învățat să respect la rândul meu, să îmi ajut semenii și să nu fiu conflictual. Evit aparițiile în contradictoriu pentru că nu îmi place cearta. Îmi place să fiu conciliant, să găsesc soluții la orice problemă a fiecărui cetățean din comună și asta am făcut de când sunt primar. Am făcut echipă foarte bună cu viceprimarul Negoi Gheorghe și chiar vreau să îi mulțumesc pentru asta. Ne-am completat unul pe celălalt… Am colaborat foarte bine la orice problemă”.

 -Ați fost acuzat că stați mult în primărie…

 ”Da, stau foarte mult în primărie pentru că mi se pare normal să stau aici, întrucât de asta am fost ales de oameni… ca să fiu permanent la dispoziția lor. Trebuie să semnez acele acte de care au nevoie… Ei vin la primărie pentru adeverință de rol, pentru un certificate fiscal, să ceară o audiență, să ceară o lămurire într-o problemă. Eu discut cu toată lumea pentru că nu am ținut să am o emblemă de primar. Sunt un om oarecare și am venit la primărie ca la orice loc de muncă, așa cum mergeam și la Arpechim și la Apele Române. La program, la ora 8 și plec la 16, sau chiar mai târziu. Concedii nu prea mi-am făcut...”

 -A crescut averea dumneavoastră de când sunteți primar?

 ”Nu. Deloc… Nu am mașini, nu am terenuri, nu mi-am permis vacanțe peste hotare. Nu-mi place opulența”.

 

1555 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree