Așa cum vă anunțam, în cursul acestei săptămâni, toate secțiile medicale care au funcționat în incinta Spitalului Dr. Ion Crăciun din Călinești, se vor muta la Mioveni.
Directorul DSVSA Argeș, Daniel Lupu, a anunțat că în momentul de față, din 29 de focare de pestă porcină, în Argeș mai sunt active doar trei, unul în comuna Suseni și două în comuna Slobozia unde sunt afectate două ferme.
Pe 6 decembrie, chiar de Sf. Nicolae, la Casa de Cultură ”Adriana Trandafir” va avea loc spectacolul ”Moș Nicolae la Bascov”.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, și consideră că acestea sunt constituționale în măsura în care încetarea plății stimulentului de inserție are loc doar în perioada în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului, ulterior putând fi reluată plata acestui stimulent.
Proiectul sportiv iniţiat de Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, cu sprijinul Decathlon România (Piteşti), în calitate de sponsor oficial, al Primăriei Mioveni, al Carrefour Piteşti, Asociaţiei Judeţene Sportul Pentru Toţi Argeş şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş, – „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!” – a ajuns în faza finalelor.
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, „International Day of People with Disability“, este marcată anual la 3 decembrie, cu scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate.
Actualitate
-
Gimnastele de la Olimpic Gym – medalii de aur la Campionatul Internațional de la Brașov
Monday, 09 December 2019
-
Primarul Cornel Constantin Ionică vă urează...
Thursday, 05 December 2019
-
Ghicitul în palmă l-a constat 180 de lei
Thursday, 05 December 2019
-
Patron păcălit prin metoda falsului agent de vânzări
Thursday, 05 December 2019
Politic
-
Câinii salvamontiști au propria lege în România!
Monday, 02 December 2019
-
Program audiențe deputat Simona Bucura Oprescu
Friday, 29 November 2019
-
Deputatul Simona Bucura Oprescu vă urează...
Friday, 29 November 2019
-
Câți bani au primit partidele politice pentru campania alegerilor prezidențiale...
Thursday, 21 November 2019
Administratie
-
Primarul comunei Moșoaia vă urează...
Thursday, 05 December 2019
-
Primarul comunei Oarja vă urează...
Thursday, 05 December 2019
-
Primarul comunei Bogați vă urează...
Thursday, 05 December 2019
-
Primarul comunei Dârmănești vă urează...
Thursday, 05 December 2019
Dezvaluiri
-
Medicul Iulian Andronic a dat declarații la Poliție! Ce a spus despre moartea bebelușului...
Monday, 02 September 2019
-
+18... Scandal pe Facebook! Primarul din Albota: ”sa te f in gura de Sugativa”
Tuesday, 23 July 2019
-
Procesul criminalului din Călinești, amânat până în septembrie. Vor fi audiate...
Tuesday, 16 July 2019
-
Stenogramă! ”Pentru medicul ginecolog Andronic, bebelușul meu, născut mort, este un... ăla”
Tuesday, 09 July 2019
Social
-
Patrule ale Poliției Locale Pitești pentru depistarea persoanelor fără adăpost
Monday, 09 December 2019
-
Mâine se deschide patinoarul din pădurea Trivale...
Monday, 09 December 2019
-
Expoziție a copiilor instituționalizați din Argeș! Toate sunt făcute de ei…
Monday, 09 December 2019
-
Graficul de colectare a deșeurilor reciclabile – luna Decembrie
Monday, 09 December 2019
Cultură
-
“ȘahMAT” – un concurs pentru copiii sub 12 ani
Monday, 09 December 2019
-
Conducerea Centrului Cultural Mioveni vă urează...
Thursday, 05 December 2019
-
Haideți la teatru, la Centrul Cultural Mioveni!
Thursday, 05 December 2019
-
Centrul Cultural Pitești – evenimente găzduite în această săptămână. În weekend – o expoziție!
Tuesday, 03 December 2019