SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Prioritatea administrației locale Moșoaia o reprezintă drumurile

May 28, 2019
Scris de 

Anul 2019 a început, în comuna Moșoaia, cu multe lucrări de asfaltare, dar și cu introducerea de utilități, acolo unde este cazul.

Lucrările de modernizare ale străzii Smeura de Sus au fost demarate încă de la finalul anului trecut, pentru ca autoturismele să poată circula, până la finele lui 2019, pe un drum fără gropi și denivelări. Conform proiectului, pe acest sector de drum, pe lângă asfaltarea propriu-zisă, se vor profila şanţurile, se vor reface unele podeţe şi se vor realiza subtraversări pentru preluarea apelor pluviale. Lucrarea se întinde pe o distanță de 3,3 km, este finanțată din fonduri europene și are o valoare de 32,7 miliarde lei vechi. Pentru un număr de alte zece străzi s-au obținut avizele de asfaltare, străzi care necesitau reabilitări urgente și care, unele dintre ele, se află deja în lucru. Reamintim că este vorba despre Olteni, Rozelor, Aleea Dealului, Aleea Primăverii, Aleea Florilor, Stoenari, Fundătura Smeura Mică, Dealului; strada principală din satul Hinţeşti, strada principală din satul Dealu Viilor. Până în prezent, pe aceste străzi au fost introduse toate utilităţile, astfel că acestea nu vor mai fi avariate de lucrările de asfaltare. 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree