SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Piteștiul a intrat în reabilitare! Vezi străzile pe care se lucrează…
Recomandat

July 10, 2019
Scris de 

La finalul lunii trecute, străzile Banat și Vasile Lupu au intrat în reabilitare, lucrările de asfaltare a acestora având o durată de execuție de 3 luni pentru strada Vasile Lupu, respectiv 4 luni pentru strada Banat.

Străzile vor fi reabilitate în totalitate, pe toată lungimea lor, valoarea lucrărilor fiind de 3.898.000 de lei, inclusiv TVA. Se vor efectua lucrări de decopertare, urmate de săpare și balastare, finalizate prin turnare de covor asfaltic. De asemenea, vor fi montate borduri, iar strada Banat va fi lărgită. Străzile nu vor fi închise circulației, cu recomandarea, pentru participanții la trafic, de a circula prudent, cu evitarea tronsoanelor pe care se execută lucrările la momentul respectiv. O altă lucrare ce se află în derulare de către Primăria Pitești și care se va concretiza cel mai probabil către finalul acestei luni, este reabilitarea a altor șapte străzi din municipiu. Potrivit contractului, se vor executa lucrări de asfaltare și/sau amenajare pluvială pentru strada Carpenului și pentru un calup de șase stăzi din cartierul Trivale. Este vorba despre strada Câmpului, strada Iosif Gabrea, strada Ion Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina Raicoviceanu, strada Virgil Tempeanu, strada Dr. Pompiliu Robescu. Valoarea totală a lucrărilor este de 2,64 milioane lei, iar termenul de finalizare de 4 luni.

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree