SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Primăria Bradu a decis! Lumina Învierii va fi adusă din poartă în poartă…

April 8, 2020
Scris de 

Din cauza restricțiilor impuse prin ordonanță militară în ceea ce privește participarea credincioșilor la slujbele religioase și, pentru că doar puțin ne mai desparte de momentul sărbătorilor Pascale, Primăria Bradu a decis să vină în sprijinul localnicilor pentru a nu fi lipsiți de tradițiile creștinești. Ca atare, în urmă cu puțin timp, primarul Dan Stroe a anunțat cele hotărâte împreună cu preoții din comună:

”Dragi brădeni, având în vedere situația dificilă în care ne aflăm în contextul pandemiei de coronavirus, am decis împreună cu preoții de pe raza localității noastre, să venim în sprijinul dumneavoastră, astfel:

- la biserici vor fi montate sisteme de sonorizare prin intermediul cărora locuitorii din împrejurimi vor putea asculta toate slujbele prilejuite de Învierea Domnului;

- în Duminica Floriilor, între orele 11 - 13, cu ajutorul membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență și a angajaților firmei Consiliului Local, vom împărți crenguțe de salcie sfințite doritorilor care vor fi găsiți la poartă;

- în noaptea de Înviere, între orele 00:30 - 02:00, fiecare familie doritoare va primi la poartă Lumina Sfântă a Învierii, prin intermediul acelorași persoane.

Fac precizarea că aceste acțiuni se vor desfășura cu respectarea tuturor regulilor impuse de situația de urgență și în deplină siguranță atât pentru dumneavoastră, cât și pentru cei care vor ajuta la aceste acțiuni” a transmis primarul Dan Stroe. 

976 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree