SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Simpozion cu liceeni, dedicat Piei Brătianu

February 8, 2019
Scris de 

Consiliul Județean Argeș prin Centrul de Cultură „Brătianu” va organiza, în data de 14 februarie 2019, începând cu ora 1200, la Colegiul Național “Ion C. Brătianu”, o întâlnire cu elevii clasei a XI-a I.

Întâlnirea va avea ca scop evocarea personalității Piei Brătianu, în cadrul simpozionului județean Pia Brătianu (1841-1920) bunica României Mari. Simpozionul se adresează liceenilor din județul Argeș care vor realiza lucrări ce vor fi prezentate în cadrul acestui eveniment. Anul acesta, în luna februarie, se împlinesc 99 de ani de la dispariția celei care a fost denumită Bunica României Mari. Pia Brătianu, pe numele de fată, Pleșoianu, a fost soția lui Ion C. Brătianu, figură marcantă a politicii românești. În lunga sa viață, a putut fi, alături de soțul său, în mijlocul evenimentelor, de la Mica Unire, aducerea regelui Carol I până la obținerea Independenței, iar apoi, alături de fiii săi, la Primul Război Mondial, dar mai ales la Marea Unire. Pia Brătianu a fost, după cum scria istoricul Ion Nistor, zeitatea nevăzută care "a suflat vânt bun în pânzele corabiei cu care Brătienii au navigat bărbătește și cu mult folos pentru țară prin furtunile istoriei noastre. Parcă Dumnezeu a smuls-o pe fiica pitarului Luca Pleșoianu din previzibilul ei destin neînsemnat, de mică boiereasă din Râmnicu-Vâlcea, și i-a dat altul: acela de suflet neînfrânt al unei familii care a dat României patru prim-miniștri și o pleiadă de savanți și artiști. Fără ea, marea dinastie politică a Brătienilor nu ar fi avut aceeași vigoare. Fiindcă nici una dintre marile lor realizări istorice nu s-a petrecut fără știrea și fără părerea Piei. Și n-a fost decât o femeie simplă, dar cu un formidabil instinct care i-a condus fiecare pas în viață”.

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree