SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Programul evenimentelor organizate de Centrul Cultural Pitești (24 – 28 iunie)

June 22, 2019
Scris de 
Luni, 24 iunie, de la ora 11,00, în Complexul Expozițional Casa Cărții(parter), spectacolul muzical-artistic, sub genericul “Ia românească – haina pe care se cos suflete”, organizat în colaborare cu Asociația Județeană Argeș “Basarab I” a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, coordonator col.(r) Ion Catinca;
  • Luni, 24 iunie, de la ora 14,00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, lansarea volumului de poeme în proză „Arșița iubirii”, de Daniela Voiculescu, eveniment editorial coordonat de poeta Denisa Popescu, invitat special artistul plastic Lidia Nica;
  • Marți, 25 iunie, de la ora 15,00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, prelegerea cu tema „Gândim, respirăm zâmbim”, susținută de promotorul cultural dr.ing. Adina Perianu, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Armonie și Stil de Viață”;
  • Miercuri, 26 iunie, de la ora 17,00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, Clubul literar-artistic „Mona Vâlceanu”, care va cuprinde prezentarea Buletinului Simpozionului Mircea Eliade, ediția 2019 și prezentarea volumului de proză „Șiragul de mărgele”, de prof. Steluța Istrătescu, manifestare coordonată de scriitoarea și editorul Mona Vâlceanu;
  • Joi, 27 iunie, de la ora 16,30, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, dezbaterea interactivă cu tema „Orizonturi în spațiu și timp”, susținută de prof.univ.dr. ing. Alexandru Boroiu, eveniment care se înscrie în proiectul de dezvoltare personală, sub genericul „Viața merge înainte”, coordonat de poeta Simona Vasilescu;
  • Vineri, 28 iunie, de la ora 17,00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, colocviul cu tema „Renunțarea la suferință”, susținut de călugărul tibetan Geshe Jampa Gelek, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Întâlnire cu spiritualitatea tibetană”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu, manifestare organizată în colaborare cu Grupul de Studiu Budist „Tara Albă” al Fundației pentru Păstrarea Tradiției Mahayana.
  •  

     

    347 Vizualizari

    CONTACT: infoargesnews@gmail.com

    We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree