SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

„Caravana filmului românesc” ajunge la Pitești. Vezi programul proiecțiilor

June 26, 2019
Scris de 

Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” va ajunge la Pitești cu îndrăgite filme  românești, pentru a aduce zâmbetul pe chipul copiilor dar și pentru a trezi nostalgia părinților și a bunicilor.

Timp de trei zile, în perioada 24 -26 iunie a.c., spectatorii sunt așteptați la proiecțiile în aer liber ce vor avea la Grădina de Vară, dar și în Parcul Lumina (lângă sala de spectacole), locații ale Centrului Cultural Județean Argeș, cu începere de la ora 21.00. Programul propus în cadrul „Caravanei filmului românesc” se adresează în special copiilor și tinerilor, însă nici părinții sau bunicii iubitori de film nu au fost uitați. Cinefilii care vor alege să meargă la Grădina de Vară vor avea ocazia să se întâlnească cu memorabilele interpretări ale lui Toma Caragiu și Marin Moraru din „Actorul și sălbaticii” (regia: Manole Marcus), vor putea să se amuze privind povestea Împăratului (Victor Rebengiuc) și a Zmeului (Mircea Diaconu) din comedia „Secretul armei... secrete” (regia: Alexadru Tatos) și vor pleca spre case înduioșați de drama eroinei din emoționantul film „Dimineața care nu se va sfârși” (regia Ciprian Mega).

 Programul de filme programate în Parcul Lumina le este dedicat micuților spectatori care vor privi cu uimire, poate pentru prima dată, nemuritoarele filme care au încântat copilăria părinților de astăzi. Este vorba despre „Maria Mirabela” (regia: Ion Popescu Gopo), „Dumbrava minunată” (regia: Gheorghe Naghi) și filmul de animație „Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” (regia: Victor Antonescu).

 

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

 

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă,  proiecţiile vor avea loc în Sala LUMINA

 

 Programul complet al Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul  la Pitești este următorul:

 

GRĂDINA DE VARĂ

 

Luni, 24 iunie, ora 21.00:

ACTORUL ŞI SĂLBATICII

Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici;

Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Maria Chira, Mircea Albulescu, Ion Besoiu,

Mircea Diaconu

 

Marți, 25 iunie, ora 21.00:

SECRETUL ARMEI SECRETE

Scenariul şi regia: Alexandru Tatos;

Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu, Carmen Galin,

Mitică Popescu

 

Miercuri, 26 iunie, ora 21.00:

DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI

Scenariul şi regia: Ciprian Mega;

Cu: Ela Ionescu, Valeriu Andriuță, Ovidiu Crișan

 

 

PARCUL LUMINA (lângă sala de spectacole)

 

Luni, 24 iunie, ora 21.00:

MARIA MIRABELA

Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo;

Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu

 

Marți, 25 iunie, ora 21.00:

DUMBRAVA MINUNATĂ

Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;

Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei,

Diana Muscă, Elena Drăgoi

 

Miercuri, 26 iunie, ora 21.00:

UIMITOARELE AVENTURI ALE MUSCHETARILOR

Scenariul şi regia: Victor Antonescu

Cu (voci): Alexandru Arșinel, Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Mariana Mihuț, Alexandrina Halic, Valeria Ogășanu, Brândușa Zaița Silvestru, Genoveva Preda

 

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree