SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Mioveniul uimește din nou! Iată programul Concursului Național de Folclor, Ediția I
Recomandat

July 3, 2019
Scris de 

La începutul lunii august, locuitorii orașului Mioveni pot petrece un sejur prin opt regini ale țării, înclusiv prin alte țări europene şi asiatice, descoperindu-le tradiţiile, dansul și portul popular, fără a fi nevoiţi să iasă măcar din oraș.


"Călătoria" este oferită de Festivalul/Concurs Național de Folclor « MIOVENI » 2019, Ediția I, organizat în perioada 8 – 11 august de Centrul Cultural Mioveni, Primăria și Consiliul Local Mioveni, cu ansambluri invitate din Suceava, Brașov, Arad, Cluj-Napoca, Sălaj, Bacău, Călărași şi, bineînţeles, Argeș, acestora alăturându-se invitați speciali din Rusia și China.
Juriul va fi format din specialiști în domeniu, oameni de cultură, artiști populari și profesioniști în arta coregrafică precum Elise Stan, Ileana Vieru, Constantin Enceanu, Doina Isfanoni și Cătălin Oancea, în timp ce îndrăgita Iuliana Tudor va fi prezentatorul evenimentului de la Mioveni.
Festivalul va debuta joi, 8 august, în Centrul Civic cu o Paradă a portului popular și primul spectacol artistic din cadrul concursului, seria spectacolelor continuând și în ziua de vineri, 9 august. 
Sâmbătă, 10 august, de la ora 12.00, în cadrul complexului muzeal al Culei Racovița va avea loc prima ediție a “Festivalului Dogarilor” și sărbătoarea “Zilei Fiilor Satelor Racovița și Clucereasa”, manifestări cultural-artistice care vor include ateliere meșteșugărești, expoziții tematice și prezentare de dansuri populare. Seara de sâmbătă se va încheia cu “Hora Satului”, un evenimet inedit.
Duminică, 11 august, în Centrul Civic Mioveni, de la ora 19.00 va ava loc “Gala Festivalului”, un recital susținut Constantin Enceanu, precum si evoluțiile de gală al Ansamblului "Plai de Dor" și ansamblurilor invitate din Rusia și China.
În urma selecției celor 18 ansambluri candidate, participanții la Festivalul/Concurs Național de Folclor « MIOVENI » 2019 sunt:
Ansamblul "Balada Humorului" din Gura Humorului, jud. Suceava
Ansamblul "Junii Brașovului" din Brașov, jud. Brașov
Ansamblul "Junii Podgoriei" din Ghioroc, jud. Arad
Ansamblul "Mugurelul" al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
Ansamblul "Bărăganul" din Călărași, jud. Călărași
Ansamblul "Someșul" din Jibou, jud. Sălaj
Ansamblul "Zestrea" din Bacău, jud. Bacău
Ansamblul "Doina Bascovului" din Bascov, jud. Argeș

 

           

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree