SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Despre Iulia Hașdeu, dar și alte evenimente interesante, doar la Centrul Cultural Pitești!

October 28, 2019
Scris de 

În perioada 28 – 31 octombrie 2019, Centrul Cultural Pitești organizează următoarele evenimente culturale:

 

Împărtășiri despre Iulia Hașdeu – Colocviu

Centrul Cultural Pitești organizează colocviul cu tema „Împărtășiri despre Iulia Hașdeu”, miercuri, 30 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții. Evenimentul, coordonat de poeta și profesoara Monica Mihaela Minescu va fi susținut de președintele Asociației Culturale UNESCO Iulia Hașdeu din București, prof.univ.dr. Crina Bocșan Decusară. Originară din București, Crina Bocșan Decusară a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București, în anul 1964 și doctoratul în 1977. Și-a desfășurat activitatea de cadru didactic universitar la Academia Tehnică Militară, Institutul Teologic, Universitatea Spiru Haret, la Institutul de Construcții din București. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, este vicepreședintele Cluburilor UNESCO și președintele Asociației Culturale UNESCO Iulia Hașdeu din București. A publicat 15 cărți de specialitate, s-a remarcat printr-o serie de traduceri din limbile franceză și rusă, dar și prin atenția acordată operei literare a Iuliei Hașdeu, în memoria căreia a coordonat numeroase demersuri culturale.

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 29-31 octombrie și alte evenimente cultural-educative:

Marți, 29 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, Clubul literar-artistic „Mona Vâlceanu”, în cadrul căruia va avea loc lansarea cărții de călătorie cu titlul „Australia de duminică”, de prof. Aurelia Corbeanu, eveniment coordonat de scriitoarea și editorul Mona Vâlceanu.

Joi, 31 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, întâlnire literară cu prof.univ. dr. Constantin Manea, scriitor, traducător și cadru didactic la Universitatea Pitești, eveniment care se înscrie în proiectul cultural-educativ sub genericul „Confluențe literare”, coordonat de poeta Allora Albulescu, și organizat în colaborare cu Fundația literară Liviu Rebreanu.

 

233 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree