SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Luna trecută au fost finalizate lucrările la noul pod de peste râul Teleorman, din zona Parc 2 BIS Moșoaia. A fost o lucrare amplă, care a implicat atât demolarea podului vechi cât și o lipsă de confort a localnicilor care tranzitau zona.

Parcare nouă în Bascov

În comuna Bascov se lucrează la foc continuu. Cam în urmă cu o lună de zile s-a început amenajarea trotuarelor și a intrărilor în blocurile situate pe partea dreaptă a Drumului Național.

Odată cu montarea ultimului sistem de demanganizare și deferizare a apei din comuna Dârmănești, primăria a inițiat și o campanie de monitorizare a consumatorilor pentru a diminua pierderile și furturile de apă din sistem.

Zilele trecute, Primăria Oarja a lansat licitaţia pentru efectuarea lucrărilor necesare în vederea extinderii sistemului de alimentare cu apă.

Sportivii CS Dacia Mioveni 2012, în competiții

Se anunță un weekend încărcat de competiții pentru sportivii din Mioveni, care vor participa la competiții de sah, volei și natație.

Ca în fiecare an, respectând tradiția populară, locuitorii din Mioveni vor aprinde, în seara de 25 octombrie, Focul lui Sumedru – eveniment care va fi marcat și de autoritățile locale.

Page 4 of 912

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree