SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

În Egipt a fost descoperit cel mai mare cimitir de animale de companie, din lume

April 6, 2021
Scris de 

Arheologii din Egipt au descoperit cel mai vechi cimitir de animale de companie documentat până acum. Mormintele au o vechime de aproape 2.000 de ani și sunt pline de animale iubite și îngrijite, inclusiv rămășițe de pisici și maimuțe care încă purtau zgărzi împodobite cu sticlă, mărgele și scoici, a arătat un nou studiu.

Egiptenii antici sunt cunoscuți pentru faptul că mumificau animale în semn de omagiu pentru zei, însă acest cimitir este diferit, a spus Marta Osypińska, cercetător coordonator și arheolog de la Academia de Științe din Varșovia. Spre deosebire de alte animale mumificate, niciuna dintre creaturile din acest cimitir nu prezintă semne că ar fi fost ucise de oameni. În schimb, „avem animale bătrâne, bolnave și deformate care trebuiau să fie hrănite și îngrijite”, a spus Osypińska. „Avem animale care au fost înmormântate cu multă grijă. Animalele sunt așezate în poziție de dormit uneori înfășurate în pături sau acoperite cu vase. Așadar, noi credem că aceste animale nu au fost sacrificate pentru zei, ci erau doar animale de companie”, a adăugat Osypińska. „S-au dovedit a fi zeci de schelete de pisici”, a spus aceasta. De fapt, dintre 585 de animale excavate, 536 erau pisici, 32 erau câini, 15 erau maimuțe. De asemenea, arheologii au găsit și o vulpe și un șoim. Niciuna dintre animale nu era mumificată, însă unele erau așezate în sicrie improvizate. Spre exemplu, un câine mai mare erau „înfășurat în frunze de palmier și cineva a pus cu grijă două jumătăți ale unei amfore deasupra corpului său, la fel ca într-un sarcofag”, a explicat Osypińska.

Sursa: descopera.ro

94 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree