SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Dănuț Bica cere eficientizarea Inspectoratului de Stat în Construcții
Recomandat

April 6, 2021
Scris de 

La finalul lunii trecute, senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, i-a făcut o interpelare lui Attila-Zoltán Cseke, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la care a solicitat și răspuns. Senatorul de Argeș a cerut lămuriri cu privire la elaborarea și adoptarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, adresând și un număr de trei întrebări pe această temă:

”Stimate domnule Ministru,

Unul dintre proiectele majore de reformă pe care le-ați demarat are drept scop unificarea legislației din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Acest obiectiv este deosebit de important, în condițiile în care nenumăratele acte normative pe această temă care sunt în vigoare în România creează confuzii în implementare. Astfel, există cel puțin 21 de reglementări specifice (legi, ordonanțe, hotărâri sau ordine) care sunt valabile în prezent, unele nemaifiind actualizate de aproape 25 de ani, iar Regulamentul general de urbanism datează din 27 iunie 1996. Din acest motiv, dezordinea urbanistică se amplifică constant, de la un an la altul, iar instanțele de judecată sunt asaltate cu numeroase cazuri de încălcare sau de interpretare eronată a legislației în domeniu.

            Apreciind în mod deosebit demersul inițiat de dumneavoastră, vă solicit următoarele informații:

  1. Care este termenul pe care vi l-ați asumat pentru elaborarea și adoptarea proiectului de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor?
  2. Ce modalități de eficientizare a activității Inspectoratului de Stat în Construcții aveți în vedere?
  3. Ce soluții propuneți pentru rezolvarea situației existente în cadrul departamentelor de urbanism de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, care se confruntă cu un deficit major de personal de specialitate?”.

           

 

48 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree