SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Președintele CJ Argeș, acuzat că interzice opoziției dreptul de a vorbi

October 17, 2017
Scris de 

Ședința extraordinară a Consiliului Județean, desfășurată astăzi, a fost încă un prilej de a constata că, pentru actuala conducere, singura lege impusă a fi respectată este cea a îngrădirii drepturilor fundamentale ale omului. 

Interesele personale și de grup par a rămâne singurele obiective pe care cei din conducere le vor a fi aplicate. Domnul Manu, președinte al Consiliului Județean a mers pe aceeași linie cu care s-a consacrat și de la care nu se abate: încercarea de a interzice opoziției, dreptul de a vorbi,  neacceptând nicio intervenție în plen din partea liberalilor. Așa se face că azi, consilierii județeni, mai puțin reprezentanții PNL, au votat clauzele speciale pentru contractele unor spații medicale deja licitate!  "Cu tot respectul pentru medicină, am  problemă de logică a acestor lucruri. Eram hotărât să votez pentru, dar văd că se introduc clauze speciale, după ce s-a aprobat vânzarea-cumpărarea. De ce nu le-am aprobat înainte? Mi se pare ciudat", a declarat consilierul liberal Gheorghe Bănică. Pentru că noi, liberalii am votat împotrivă, președintele Manu nu a permis să ne expunem punctul de vedere, făcând tot posibilul ca ședință să se încheie rapid. Adrian Miuţescu, președintele PNL Argeș, a declarat că liberalii nu vor vota acest proiect.  "Nu vom vota pentru aceast proiect. Acolo ei au făcut un proces verbal care l-au secretizat. A secretiza un proces verbal la o licitaţie nu o poate face decât o instituţie care lucrează cu documente clasificate. Ei motivează că îl secretizează ca să nu ştie un alt client care va veni să cumpere un alt spaţiu de la CJ, un cabinet medical, să nu afle alţii care este preţul, ceea ce iar este o minciună. De ce? Toate spaţiile s-au vândut. Acestea erau ultimele trei cabinete. Cât despre clauzele speciale, dacă aceste clauze pentru care ne cere Dan Manu votul erau înainte de vânzare, ziceam da, dar sunt post-vânzare," a declarat Adrian MIUȚESCU.

 

933 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree