SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Simona Brătulescu, preşedinte ALDE Argeş, s-a întâlnit cu oamenii de afaceri pentru a le prezenta oportunităţi de investiţii

April 2, 2018
Scris de 

Vineri, 30 martie, doamna Simona Brătulescu, Preşedinte ALDE Argeş şi vicepreședinte al Consiliului Judeţean, însoţită de secretar de stat la Ministerul Energie, Robert Tudorache, a participat la o întâlnire cu oamenii de afaceri din județ, organizată la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș.

La invitaţia doamnei Brătulescu şi a conducerii Camerei de Comerţ, a fost prezent la reuniune şi Alexandru Petrescu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Printre subiectele de discuţie s-au numărat atât problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri cât şi oportunităţile existente, cu atât mai mult cu cât programul de guvernare pune accent pe încurajarea inițiativei private și găsirea de soluții pentru mediul de afaceri. Unul dintre obiectivele programului de guvernare pe plan local este finalizarea investiţiei de la Molivişu, primul domeniu schiabil din Argeş. În ceea ce privește acțiunile derulate și rezultatele concrete obţinute până în prezent, dna. vicepreședinte a anunţat că, potrivit înţelegerii cu restul asociaţilor din ADI Molivişu, CJ şi-a asumat finanţarea şi realizarea primei etape (din cele trei în care a fost fazat proiectul), care presupune o investiţie de 2 milioane de euro, ce va presupune: finalizarea pârtiei A1, realizarea instalaţiei de transport pe cablu şi a parcării de la bază, racordurile la instalaţia electrică şi de apă pentru tunurile de zăpadă. De asemenea pentru omologarea pârtiei mai e nevoie de două baze de salvare, deservite în permanenţă de Salvamont, care e tot treaba CJ şi care angrenează alte detalii. Tot ca realizări în programul de guvernare, respectiv de investiţii în judeţ, un domeniu foarte ofertant în Argeş, a fost amintit proiectul CJ Argeș de reabilitare pe fonduri europene a Cetăţii Poenari şi construcţia, din fonduri proprii, a unei noi căi de acces către cetate, ceea ce va duce, estimativ, la triplarea numărului de turişti. Toate aceste investiţii ale autorităţilor judeţene sunt gândite pentru a sprijini turismul şi ca un punct de plecare pentru dezvoltarea economică a zonei, oferind astfel oamenilor de afaceri motivaţia şi suportul de a investesti în proiecte proprii care vor putea să le aducă profit.

 

 

 

 

 

 

 

300 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree