SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Comuna Schitu Golești se află în plină dezvoltare, primarul Gheorghe Miriță dând dovadă că știe să administreze banii publici în folosul comunității. Pentru anul acesta are o listă lungă de investiții, toate la fel de importante pentru comunitate. A împărțit bugetul în așa fel încât să acopere necesarul prevăzut pe anul 2020, în cea mai mare parte. Bugetul însumează 18.483.430  lei pentru cheltuieli, din care 4.618.790 lei revin secțiunii de funcționare şi 13.864.640 lei sunt atribuiți pentru dezvoltare. Iată cum arată lista de investiții a comunei Schitu Golești, pentru acest an:

Președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă, este de părere că actuala guvernare a dat curs, destul de târziu, măsurilor menite să vină în sprijinul populației pentru a trece peste criza creată de Covid-19.

Conform legislației în vigoare, începând cu data de 23 martie, persoanele asimptomatice, care ies din carantină, nu vor mai fi testate pentru Covid-19.

Majoritatea preoților din satele argeșene au închis porțile bisericilor pentru a împiedica astfel ca oamenii să se adune la slujbe și, fără voia lor, să cadă victimele noului virus care, din păcate, chiar ucide. Preotul de  la Parohia Turculești – Călinești, Bogdan Bologea, a așternut (pe pagina de socializare) câteva rânduri triste prin care a descris ce anume a trăit atunci când a pus lacătul la biserica plină mai tot timpul de credincioși:

Page 11 of 1360

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree