SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

România va deține Președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

December 17, 2017
Scris de 

România va exercita, în perioada 1 noiembrie 2018 – 1 noiembrie 2019, Președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), urmare a deciziei celor 14 state membre ale SUERD.

Cu sprijinul premierului Mihai Tudose, România a obținut susținerea celorlalte state membre pentru preluarea acestui mandat important pentru țara noastră, care va coincide cu preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, materializând astfel una dintre prioritățile noastre în context european“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Începând cu 1 ianuarie 2018, România va deveni deja parte a Trio-ului de Președinții SUERD, alături de Bulgaria, care deține în prezent Președinția și Ungaria, care a exercitat acest mandat până la 1 noiembrie 2017. În cadrul Trio-ului, România va putea să contribuie la elaborarea și pregătirea documentelor și a reuniunilor SUERD.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării este o inițiativă de succes a României la nivel european, iar noi ne dorim ca această formă de colaborare regională să cunoască o dezvoltare continuă în perioada următoare. Exercitarea Președinției SUERD presupune asumarea de către partea română de responsabilități, în cadrul unui proces de implicare și coordonare pe mai multe paliere. Îndeosebi, aceasta va permite României promovarea la nivel european și regional a temelor și inițiativelor de interes pentru statele din regiunea Dunării, precum și prezidarea reuniunilor și obținerea consensului între statele membre“, a explicat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Pe durata mandatului, România va organiza, în colaborare cu Comisia Europeană și cu Programul Transnațional Dunărea, o reuniune a Forumului Anual al SUERD, cu participarea oficialilor din statele membre și a reprezentanților Comisiei, ai instituțiilor europene de profil și ai societății civile. De asemenea, România va găzdui în această perioadă o reuniune a miniștrilor Afacerilor Externe dedicată guvernanței SUERD, va organiza și conduce două reuniuni ale coordonatorilor naționali din statele membre ale SUERD, reuniuni ale coordonatorilor Ariilor Prioritare și ai Grupurilor Directoare, precum şi alte evenimente tematice cu participarea coordonatorilor celor unsprezece arii prioritare ale SUERD și ai Autorității de Management a Programului Transnațional Dunărea.

România, prin ministerele de profil, coordoneaza trei arii prioritare SUERD: navigabilitate (împreună cu Austria), turism și cultură (împreună cu Bulgaria) și riscuri de mediu (împreună cu Ungaria). Între temele principale pe care țara noastră le va promova pe perioada Președinției SUERD menționăm: înființarea Punctului Focal pentru Asistență Tehnică / Danube Strategy Point, crearea unor sinergii între stakeholderii din regiunea Dunării și Comisia Europeană în dezvoltarea clusterelor și consolidarea cooperării și interacțiunii între entitățile participante la SUERD și alte stratgeii macroregionale ale Uniunii Europene.

În perspectiva preluării Președinției SUERD, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, în calitate de instituție cu rol coordonator la nivel național pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, a demarat în luna septembrie 2017 o amplă campanie de informare la nivelul celor 12 județe dunărene despre oportunitățile de finanațare pentru proiecte derulate în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Seminariile sunt organizate cu participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, a Coordonatorului Național SUERD și a experților din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Cercetării și Inovării, respectiv a reprezentanților autorităților publice locale. Ministerul Afacerilor Externe profită de ocazie pentru a mulțumi Comisarului European pentru Politica Regională, Corina Crețu, membrilor delegației României din Parlamentul European, reprezentanților Parlamentului României și celorlalte instituții publice pentru sprijinul oferit în realizarea acestui obiectiv.

Informații suplimentare

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este una din cele 4 macro-strategii existente la nivelul UE, co-inițiată de România și Austria, lansată în 2011, reprezentând un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale și teritoriale a macro-regiunii dunărene. Ca și celelalte macro-strategii UE, SUERD a fost concepută pe baza principiului celor trei „NU” – fără noi fonduri, fără noi instituţii şi fără noi reglementări. În lipsa unui instrument financiar special dedicat sprijinirii proiectelor sub cupola SUERD, acestea au fost realizate prin  valorificarea fondurilor europene deja existente (cu precădere  Programul Transnațional Dunărea sau Programele Operaționale din România). La Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării participă paisprezece state: nouă state membre UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania – ca stat federal şi prin landurile Baden-Württemberg şi Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi cinci state ne-membre UE (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina).

 

 

 

317 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree