SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Șocant! Ce au putut scoate muncitorii din canalizarea orașului Mioveni
Recomandat

January 10, 2019
Scris de 

Dispeceratul SEdC Mioveni preia zilnic câteva zeci de apeluri ale cetățenilor, care sesizează diverse probleme din oraș. O bună parte dintre acestea, mai precis 827 de sesizări au vizat, anul trecut, blocaje ale rețelei de canalizare ca urmare a colmatării cu deșeuri de toate felurile.

Mulți dintre noi consideră că e mai comod să arunce la canalizare resturi alimentare, deșeuri solide, uleiuri, grăsimi, substanțe chimice, sau tot ce nu ne mai folosește prin casă, astfel că, la intervenții, echipele noastre scot din canalizare chiar și materiale de construcții, de la cărămizi şi bucăți de beton, fier, până la pietriș sau diverse bucăți de faianță și gresie. Toate acestea împiedică scurgerea apelor și implicit sunt responsabile de nefuncționarea sistemelor la capacitate maximă. Reamintim că efectele sunt cât se poate de dăunătoare pentru sănătatea noastră și pentru mediul înconjurător, iar nerespectarea unui minim de reguli pot duce la până la distrugeri ale rețelei, iar eventualele lucrări de reparații generează costuri suplimentare cu funcționarea și întreținerea sistemului de canalizare al orașului Mioveni, adică o cheltuială inutilă. Blocarea scurgerii apei uzate duce la înfundarea reţelelor interioare şi are drept consecinţă refularea apei uzate şi inundarea imobilelor, ceea ce evident produce situații foarte neplăcute în primul rând pentru dumneavoastră.
Iată ce nu trebuie să aruncați în instalațiile interioare: resturi alimentare sau orice fel de deșeuri solide (plastic, lemn, textile, metal), uleiuri și/sau grăsimi menajere, substanțe cu agresivitate chimică sau produse inflamabile. Pentru acest gen de probleme, societatea acționează de un utilaj modern destinat vidanjării şi spălării cu presiune înaltă, special proiectat pentru zonele urbane şi rurale. În caz de avarieri, blocaje la reţelele de canalizare exterioare, e necesar să ne contactați prin numerele de telefon din dispeceratul non stop: 0348/457.102; 0736.202.067.

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree