SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Centru de servicii medicale și consiliere, în cartierul Războieni
Recomandat

January 6, 2020
Scris de 

În cadrul proiectului „Integrat! Nu asistat! Dezvoltarea socială și economică a persoanelor defavorizate din sud-vestul municipiului Pitești”, implementat de Municipiul Pitești, au fost încheiate lucrările de reabilitare în vederea înființării Centrului Multifuncțional Comunitar, ce va fi dat în folosință în această lună.

Centrul va oferi servicii medicale (consultații și analize medicale), consilere psiho-socială, servicii socio-medicale, servicii mobile de îngrijire la domiciliu și va funcționa în cartierul Războieni, în incinta Colegiului Tehnic „Dimitrie Dima”.
Necesitatea înființării cabinetelor pentru furnizarea de servicii medicale, sociale și medico-sociale vine din nevoia de a sprijini și asista membrii comunității (părinții/potențialii părinți/tinerii/vârstnicii) pentru a face față problemelor imediate de natură medicală și psihosocială care ar putea afecta sănătatea și relațiile intrafamiliale ale membrilor comunității, prin oferirea de servicii medicale, sociale și medico-sociale pentru cei 565 de membri ai grupului țintă.
Serviciile vor fi acordate atât persoanelor asigurate, cât și celor care nu fac dovada calității de asigurat, respectiv vor asigura pachetul minimal prevăzut de lege, după cum urmează:
• consultații pentru situațiile de urgență medico-chirurgicală;
• consultații pentru supravegherea și depistarea de boli cu potențial endemo-epidemic;
• consultații de monitorizare a evoluției sarcinii și lehuziei;
• consultații pentru acordarea serviciilor de planificare familială, servicii de prevenție;
* fiecare din cei 565 de membri ai grupului țintă va beneficia anual de un set gratuit de analize medicale de bază;
* fiecare din cei 565 de membri ai grupului țintă va putea beneficia de un consult medical primar acordat de un medic generalist.
Cabinetul social va avea drept scop sprijinirea și consilierea persoanelor din grupul țintă, în special, și din comunitatea extinsă, în general, în vederea depășirii unor situații de dificultate, a prevenirii marginalizării și excluziunii sociale.
Grupul țintă va putea beneficia de următoarele tipuri de servicii, fără a se limita la acestea:
* consiliere privind prevenirea separării copilului de familia sa;
* consiliere maternală;
* consiliere pentru copiii aflați în situații de risc;
* consiliere de cuplu și familie;
* consiliere pentru victimele violenței domestice;
* consiliere primară pentru persoanele cu adicții;
* consiliere pentru persoane vârstnice;
De asemenea, va fi înființat un serviciu mobil de îngrijire la domiciliu, de care vor putea beneficia 25 de persoane cu dizabilități/vârstnice (inclusiv persoane aparținând minorității rome) ce au dificultăți în desfășurarea activității curente și care nu beneficiază de ajutorul niciunei persoane.
Serviciile din cadrul centrului multifuncțional vor fi asigurate de o echipă multidisciplinară formată din: medic generalist, asistent medical, îngrijitori bătrâni la domiciliu, maseur, kinetoterapeuți, asistenți sociali, psihologi.

 

 

270 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree