👁️ Vizualizări: 629
Un tânăr șofer de 18 ani, din Leordeni, a fost surprins de radar, în cursul zilei de duminică, 16 noiembrie, circulând pe raza localității cu 101 km/h. Cu o bere consumată, s-a urcat la volan, a dat muzica tare și a pornit ca săgeata prin comună. Nu a apucat însă să se distreze prea mult, că un echipaj de poliție din Topoloveni l-a tras pe dreapta… de tot pentru 180 de zile, perioadă în care are permisul suspendat.
Așadar, pentru viteza excesivă, dar și pentru faptul că la testarea cu etilotestul a ieșit o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul șofer s-a ales cu amendă și a rămas și pieton!














