El a fost Mihai Dumitraș… un băiat bun dar care a suferit mult în trecut. Întâmplări nefericite ale vieții l-au făcut să se închidă în el, măcinându-i inima și afectând-o la propriu. Mihai era piteștean și lucra în cadrul Armatei, la Școala de Aplicație ”Mihai Viteazul”. Ieri a fost ziua lui de naștere, însă astăzi a fost înmormântat. A murit luni, pe 26 august, în apartamentul său din Trivale, în brațele unui vecin, sub privirile neputincioase ale cadrelor medicale de pe Salvare. A făcut infarct iar înainte a apucat să alarmeze câțiva vecini. Doar că la momentul sosirii Salvării, Mihai era deja dus. L-au resuscitat zeci de minute, i-au administrat adrenalină la cantitatea maximă permisă, dar inima lui nu a mai putut fi pornită. A suferit mult, iar de o lună tot a simțit o gheară în piept. Nu a vrut să meargă la medic, de parcă l-a tras ața… Astăzi, colegii de la unitatea militară, cât și toți cei apropiați, l-au condus pe ultimul drum. Ar fi trebuit ca stăzi să i se mai ureze încă ”La mulți ani!”, dar din păcate i-a fost cântată ”veșnica pomenire”. Dumnezeu să îl odihnească și să își găsească pacea acolo unde a plecat!
A murit Mihai! S-a stins de inimă rea săracul, la doar 43 de ani…
Vizitatori:49