A plouat cu amenzi în Târgul săptămânal de la Domnești

0
târg domnești

În dimineața zilei de 19 aprilie a.c., mai multe echipe de polițiști cu specializare în investigarea criminalității economice, au desfășurat o acțiune în Târgul săptămânal Domnești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a comerțului cu produse contrafăcute.

catena2

În urma verificărilor au fost constatate o serie de abateri pentru care au fost date 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.400 de lei. Acestea au fost aplicate pentru nereguli privind circulația pe drumurile publice și privind normele de conviețuire socială.

Totodată, au mai fost aplicate două sancțiuni în valoare de 35.000 de lei pentru nerespectarea legislației fiscale, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscată și suma de 1.551,11 lei.

Polițiștii au întocmit și un dosar penal pentru punerea în circulație de produse susceptibile a fi contrafăcute, ca urmare a depistării unei persoane, de 56 de ani, din Vâlcea, care oferea spre vânzare mai multe bunuri (artocole de îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumuri, portofele, curele) ce purtau mărci înregistrate, bunurile în cauză fiind confiscate.

catena