Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și distrugere din culpă, precum și privind săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Din probatoriul administrat a rezultat că în data de 20 noiembrie 2024, la punctul de lucru din comuna Bradu al unei socetăți administrate de un bărbat de 57 de ani și o femeie de 52 de ani, funcționa o instalație tehnologică de prelucrare a combustibililor solizi, lichizi, gazoși și produse derivate, deși societatea în cauză nu deținea autorizațiile legale necesare. În aceste împrejurări, în jurul orei 15:30, la data amintită, în cadrul instalației a avut loc un incendiu urmat de explozie, eveniment care a generat o stare de pericol în urma căruia un bărbat de 57 de ani, din comuna Bănești, județul Prahova, angajat fără forme legale al societății, a suferit leziuni în urma cărora în ziua de 25 noiembrie 2024 a survenit decesul acestuia.
Cei doi administratori nu au luat, la data producerii evenimentului, măsurile legale de securitate și sănătate cu privire la angajații săi și nici nu au asigurat angajaților, (inclusiv bărbatului de 57 de ani primit la muncă fără încheierea contractului individual de muncă), echipament de protecție adecvat, aspecte care, în mod conjugat, au condus la decesul acestuia.
De asemenea, cu ocazia cercetărilor, trei bărbați, de 64, 45 și 29 de ani, au declarat în fața organelor de cercetare penală că bărbatul de 57 de ani nu ar fi desfășurat activități în cadrul societății, ci ar fi fost vizitator.
În cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului, până la concurența valorii estimate a prejudiciului, respectiv 554.000 de euro, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, deținute de societate, precum și de bărbatul și de femeia ce o administrau.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată, cercetările fiind desfășurate față de bărbatul de 57 de ani și de femeia de 52 de ani sub măsura preventivă a controlului judiciar.











