Un accident extrem de grav s-a petrecut, puțin după prânz, pe raza comunei Pietroșani, în satul Retevoești. Două autoturisme s-au izbit puternic, iar impactul le-a scos pe amândouă de pe șosea. Unul dintre acestea s-a răsturnat, proptindu-se într-un gard. Salvatorii au identificat, la fața locului, opt victime, printre care și copii. Din cauza numărului mare de răniți, s-a cerut suplimentarea echipajelor de intervenție, astfel că la locul accidentului au fost prezente o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ, o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și încă un echipaj SMURD. În urma evaluării, au fost transportați la spital 3 adulți și 5 copii. Poliția se află la fața locului și face cercetări.













