Două accidente rutiere s-au produs pe drumurile din Argeș, la primele ore ale dimineții. Din cauza ninsorilor, a vizibilității reduse și a stratului de zăpadă depus pe carosabil, două autoturisme s-au lovit puternic la Curtea de Argeș, iar o mașină s-a răsturnat la Câmpulung. În urma primului incident menționat, au rezultat două victime, care au necesitat transport de urgență la spital. A fost vorba despre doi bărbați, unul cu dureri lombare, iar celălalt cu un traumatism în zona feței.
În cazul accidentului de la Câmpulung nu au fost înregistrate victime.













