Accident la Mioveni, aproape de Uzina Dacia! O femeie a ajuns la spital

0
accident la mioveni

Un alt accident rutier s-a petrecut, în această dimineață, în jurul orei 7.00, pe DN 73E, pe direcția de deplasare spre Uzina Dacia. Un autoturism condus de o șoferiță în vârstă de 36 de ani a derapat, din cauza neadaptării vitezei la poleiul depus pe carosabil, și a intrat în glisiera de protecție. În urma impactului, mașina a rămas imobilizată, iar șoferița a suferit câteva leziuni. Echipajul SMURD ajuns la fața locului a transportat-o pe femeie la spital, iar pompierii s-au asigurat că autoturismul nu va lua foc.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

catena

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

catena