Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs astăzi, puțin după prânz, în orașul Mioveni, pe Bulevardul Dacia.

La fața locului au intervenit pompierii, alături de echipajele medicale. În total, trei persoane au fost preluate de salvatori.
Inițial, în urma evaluării medicale, una dintre victime a fost găsită în stare de inconștiență. Potrivit ultimelor informații transmise de salvatori, toate cele trei victime sunt în prezent conștiente și sunt transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul accidentului.










