Accident tragic în Argeș! Un șofer începător, de 19 ani, și-a pierdut viața

0
Accident mortal într-o localitate din Argeș

În noaptea de 12 spre 13 octombrie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier produs pe raza comunei Cetățeni, județul Argeș.

catena

În urma verificărilor de la fața locului, a reieșit că un șofer de 19 ani, din Dâmbovița, posibil pe fondul lipsei de experiență în conducere, al neadaptării vitezei în curbă la dreapta, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 35 de ani, din Câmpulung. Ulterior, mașina tânărului a fost proiectată într-un alt autoturism, parcat pe marginea drumului.
Tânărul de 19 ani a fost preluat de un echipaj medical în stare gravă, iar la spital acesta a decedat. Celălalt șofer a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Totodată, în urma verificărilor detaliate, a rezultat că tânărul de 19 ani figura cu dreptul de a conduce suspendat, iar autoturismul pe care acesta îl conducea avea valabilitatea numerelor provizorii expirată.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere cu dreptul de a conduce suspendat, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și ucidere din culpă.

catena