Adolescent de 17 ani, mort după ce a căzut de pe o punte degradată! S-au rupt blănile sub el

0

O tragedie cutremurătoare a avut loc în județul Suceava, unde un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de pe o punte pietonală aflată într-o stare avansată de degradare. Tânărul traversa podul pe bicicletă, în timpul nopții, când s-a prăbușit în albia râului Suceava, de la aproximativ șapte metri înălțime.

catena

Puntea, care face legătura între localitățile Bilca și Vicovu de Jos, este veche de peste o jumătate de secol și prezintă numeroase probleme structurale. Mai multe scânduri lipsesc din podeț, transformând traversarea într-un risc major pentru cei care îl folosesc.

Potrivit informațiilor preliminare, băiatul se întorcea spre casă când s-a produs accidentul. Trupul său a fost descoperit în jurul orei 03:20 de o familie care revenea de la un eveniment. Oamenii au observat lumina unei lanterne, apoi bicicleta și rucsacul tânărului și au alertat imediat autoritățile.

La fața locului au intervenit pompierii și polițiștii, însă echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, adolescentul fiind găsit decedat.

Reprezentanții autorităților locale au declarat că puntea se află pe teritoriul administrativ al ambelor comune și că aceasta are o vechime estimată la 50-60 de ani. De asemenea, există suspiciunea că unele dintre scândurile lipsă ar fi fost îndepărtate de persoane necunoscute, însă acest aspect urmează să fie clarificat de anchetă.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia și eventualele responsabilități privind starea în care se afla puntea.

catena