👁️ Vizualizări: 94
În urma comunicării oficiale a rezultatului privind valoarea alcoolemiei în sânge pentru șoferul de 49 de ani, din Rătești, care în seara zilei de 29 octombrie a intrat cu mașina într-un parapet, iar ulterior autoturismul a luat foc, a rezultat că valoarea era peste limita de 0,80 g/l în sânge.
Reamintim că incidentul s-a produs pe DN 65B, sensul de deplasare dinspre Pitești spre Autostrada A1, foarte aproape de Vama Pitești.
Conform Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, în cursul zilei de astăzi, 31 octombrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.












