👁️ Vizualizări: 487
Federația Română de Fotbal a programat în acest week-end o nouă etapă de campionat la Liga 2. FC Muscelul Câmpulung și FC Bacău se vor întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Municipal din Câmpulung, în runda cu numărul 15 a eșalonului secund. Punctele puse în joc sunt foarte importante pentru cele două formații implicate în lupta pentru evitarea retrogradării. Înaintea acestui duel, Muscelul ocupă locul 21, cu 8 puncte, în timp ce FC Bacău se află pe locul 15, cu 16 puncte.
Câmpulungenii trebuie să fructifice avantajul terenului propriu și vor încerca să pună presiune pe adversar pe tot parcursul jocului. Cel mai probabil, moldovenii vor miza pe arma contraatacului și vor încerca să speculeze eventualele breșe care ar putea apărea în defensiva echipei argeșene. Trupa pregătită de Costel Enache este o nou-promovată, fiind considerată de specialiști o echipă accesibilă. În partidele din deplasare, moldovenii au adunat 7 puncte, având un bilanț de două victorii, o remiză și trei eșecuri. În disputele de pe propriul teren, argeșenii au strâns 7 puncte, bifând o remiză cu Chindia și victorii cu FC Bihor Oradea și CSM Olimpia Satu Mare. În postura de gazdă, echipa din Câmpulung a fost o nucă tare în partidele cu Corvinul Hunedoara și Steaua Bucureşti, ambele pierdute însă la limită, 0-1.
Antrenorul Alecsandru Popovici se așteaptă la un meci greu, însă mizează pe orgoliul jucătorilor săi: „Întâlnim o nou-promovată, o formație cu o comportare mult mai bună ca a noastră. Bacăul este condusă de un antrenor inteligent, pe care îl cunosc destul de bine. O echipă stabilă din punct de vedere financiar, care vine la Câmpulung cu un moral bun după victoria cu Dumbrăvița. Îmi doresc foarte mult să facem un joc bun și să câștigăm. Avem mare nevoie de puncte pentru a continua cu șanse reale luptă pentru menținerea în Liga 2.
Din păcate, nu ne vom putea baza pe trei jucători experimentați, însă cei care vor intra pe teren trebuie să își facă datoria. Lucrurile nu au mers așa cum ne-am fi dorit, însă facem tot posibilul să îmbunătățim situația din clasament. Pe 13 decembrie vom face o analiză și vom stabili cu cine vom merge mai departe. În etapele care au mai rămas de disputat până în pauza de iarnă, jucătorii trebuie să demonstreze că ne putem baza pe ei în partea secundă a campionatului”.












