Amendă de 4.000 de lei pentru un șofer de transport persoane, în Pitești

0
maxi taxi

Polițiștii din cadrul Biroul Rutier Pitești au desfășurat, în data de 5 mai, acțiuni de control în municipiul Pitești, în cadrul campaniei europene ROADPOL, sub denumirea „Truck&Bus”.

catena2

În timpul verificărilor, oamenii legii au depistat un conducător auto, în vârstă de 38 de ani, care efectua transport interjudețean de persoane pe ruta Pitești – Domnești – Slatina și care a oprit neregulamentar pentru a îmbarca pasageri. Incidentul a avut loc pe strada Costache Negri, unde șoferul a preluat călători într-un loc care nu era prevăzut ca stație în graficul oficial de transport aprobat pentru această rută.

Pentru abaterea constatată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 4.000 de lei, în conformitate cu prevederile HG 1317/2023 privind exercitarea ocupației de operator de transport. Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, având ca scop creșterea siguranței în transportul rutier de persoane și respectarea legislației în vigoare.

 

catena