Argeșean reținut după ce și-a hărțuit soția cu peste 50 de mesaje pe telefon

0
poliție

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Negrași, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat în repetate rânduri un ordin de protecție emis de instanță și și-ar fi hărțuit soția prin mesaje telefonice.

catena

Potrivit IPJ Argeș, polițiștii de proximitate din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție, în formă continuată, și hărțuire.

Din anchetă a reieșit că, în cursul lunii iunie, bărbatul i-ar fi transmis soției sale peste 50 de mesaje text, deși împotriva sa fusese emis un ordin de protecție în luna anterioară. Oamenii legii susțin că frecvența și conținutul mesajelor i-ar fi provocat femeii o stare de temere.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorilor cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

catena