Președintele Consiliului Județean Argeș a anunțat că foarte curând vor începe lucrările de modernizare la DJ 703 G Șuici (DJ 703 H) – Ianculești – limită cu județul Vâlcea. Cu toate că drumul are doar 3 kilometri lungime, această rută poate deveni o alternativă utilă la Valea Oltului (DN7) și o legătură mai rapidă spre Vâlcea. Lucrările de modernizare nu au putut fi demarate mai repede deoarece administrația județeană a așteptat ca în comuna Șuici să se încheie proiectul legat de introducerea și extinderea tilităților.

”Am așteptat ca primăria din Șuici să finalizeze lucrările la utilități. După cum știți, încă de acum cinci ani am decis să nu mai asfaltăm drumuri fără apă și canalizare, pentru că nu vrem să investim în drumuri care apoi trebuie sparte pentru alte lucrări.
DJ 703 G va fi primul drum județean pe care ne concentrăm în acest început de an. Chiar dacă trebuie să asigurăm noi cofinanțarea de 20% prin programul Anghel Saligny, vom face acest lucru.
Durata estimată a lucrărilor este de 17 luni de la ordinul de începere.
Prioritatea noastră rămâne conectarea Argeșului cu județele vecine și cu marile rute de transport, precum Autostrada A1 și Drumul Expres Pitești–Craiova, pentru că acestea sunt cele mai circulate.
Un exemplu este DJ 702F, a cărui modernizare am finalizat-o anul trecut, un drum care leagă Slobozia (Argeș) de Răscăeți (Dâmbovița) și oferă acces direct spre DJ 503 și mai departe către Autostrada A1 Pitești–București.
Argeșul se conectează tot mai bine cu regiunea!”, a declarat președintele Ion Mînzînă.













