Serviciile veterinare sunt multiple și complexe, iar printre atribuțiile DSVSA Argeș, pe lângă siguranța alimentelor, intră și sănătatea animală, ramuri extrem de importante ale activității de care depinde foarte mult industria alimentară. Provocările momentului sunt din ce în ce mai laborioase, dar specialiștii argeșeni le țin sub control prin studii continue din care rezultă metode inovatoare.
Județul Argeș, prin DSVSA, a fost în perioada 27-28 februarie, gazda unui studiu privind rezistența la antimicrobiene a porcilor, studiu ce a constat în recoltarea de tampoane nazale de la porci din abator în vederea depistării Staphylococcus aureus rezistent la meticilină, o metodă inovativă cu o eficiență maximă. Este o metodă nouă pentru care medicii veterinari din 14 județe, reprezentanți ai DSVSA-urilor, au fost instruiți, și anume medicul desemnat cu monitorizarea rezistenței la antimicrobiene (RAM) din fiecare județ participant, împreună cu un medic veterinar din abator care se ocupă efectiv de prelevarea probelor.
Instruirea a fost realizată de către doamna doctor Nicola Mirela, supraveghetor AMR în România, din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și de către doamna doctor Silvia Antoniu din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală. În prima zi au fost prezentate aspecte teoretice ale acestei noi proceduri de prelevare, iar a doua zi s-a mers într-un abator pentru prelevarea propriu-zisă prin această metodă inovativă a tampoanelor nazale.
”De fiecare dată suntem bucuroși să fim gazde pentru diverse instruiri sau ședințe. A fost o instruire atât teoretică, cât și practică la un abator de prestigiu din județul Argeș astfel încât colegii, medicii veterinari să poată recolta cu responsabilitate și cu fidelitate probele pe RAM. Sperăm că am fost o gazdă bună și totodată mulțumesc pe această cale domnului președinte Alexandru Nicolae Bociu pentru că ne-a desemnat pe noi să găzduim această instruire, semn că am reușit să-i câștigăm încrederea prin tot ceea ce am întreprins aici”, a declarat directorul DSVSA Argeș, dr. Sorin Sorescu.