Arsenal de muniție găsit la Bascov! 600 de bombe scoase din pământ

0
Muniție neexplodată

👁️ Vizualizări: 311

O cantitate imprsonantă de muniție, care datează din Primul Război Mondial, a fost descoperită, în weekendul care tocmai s-a încheiat, într-o pădure din Bascov. Un pasionat al detectoarelor de metale le-a găsit și a sunat imediat la 112.
În urma operațiunilor de cercetare, echipajul pirotehnic al ISU Argeș a constatat că sesizarea se confirmă, aceștia acționând pentru identificarea și asanarea elementelor.
Drept urmare, pe parcursul a două zile (1 și 2 noiembrie), s-au extras aproximativ 600 bombe de aruncător de calibrul 50 mm, în jur de 70 bucăți cartușe de calibrul 6.50 mm, 2 proiectile explozive de calibrul 37 mm și un proiectil cumulativ de calibrul 100 mp.

Pentru a evita producerea unor situații nedorite, care pot avea consecințe grave, reamintim cetățenilor faptul că muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:
– Nu atingeți aceste elemente;
– Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
– Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;

Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.