Bărbat din Argeș rănit grav de tractorul cu care lucra în grădină…

0

Un bărbat a fost rănit, marți, în comuna Mioarele, satul Mățău, după ce a fost prins de un tractor în timp ce desfășura activități gospodărești.

catena

La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Câmpulung, cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit primelor informații, victima s-ar fi dezechilibrat și ar fi fost prinsă de utilajul agricol. Bărbatul era conștient și cooperant în momentul în care echipajele de salvare au ajuns la locul incidentului.

Paramedicii i-au acordat primul ajutor, după care acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire și înlăturare a oricărui pericol la locul producerii evenimentului.

catena