Un grav accident feroviar s-a produs aseară, aproape de ora 23:00, în comuna Leordeni, satul Cotul Malului. Un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren.

Polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la incident, iar la fața locului au intervenit și pompierii cu trei echipaje, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș a rezultat că victima este un bărbat de 37 de ani, din comuna Călinești.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului l-au găsit pe bărbat cu leziuni incompatibile cu viața, nemaiputând fi făcut nimic pentru salvarea acestuia.
Deocamdată, nu sunt cunoscute împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum a ajuns bărbatul să fie lovit de tren și toate circumstanțele în care s-a produs accidentul feroviar.






