👁️ Vizualizări: 285
Privind în ansamblu, anul 2025 poate fi considerat unul deosebit de reușit pentru comunitatea din Dârmănești, din perspectiva investițiilor în obiective de interes public. Prioritatea administrației locale a fost modernizarea infrastructurii rutiere, un demers început în urmă cu mai mulți ani și aflat acum aproape de final: în prezent, peste 95% din drumurile de interes local din comună sunt reabilitate.
„După modernizarea drumului de la Gestamp și a Drumului Crinului din Piscani, la începutul lunii decembrie am turnat asfalt și pe Drumul Caracal, din Valea Nandrii, pe o lungime de 500 de metri. Dacă condițiile meteo ne vor permite, până la sfârșitul anului vom finaliza și Drumul Școlii, tot din Valea Nandrii, pe 300 de metri, precum și Drumul Mesteceni din Negreni, pe o lungime de 200 de metri. De asemenea, ne propunem să amenajăm două parcări, la bisericile din Piscani și Negreni”, a precizat primarul comunei, Emilian Ciolan.
Pe lângă investițiile în infrastructura rutieră, pe parcursul anului 2025 au fost realizate și alte proiecte importante pentru comunitatea din Dârmănești, printre care:
– finalizarea lucrărilor de extindere a Școlii Gimnaziale, prin amenajarea unei săli pentru Bibliotecă, a unei săli de studiu, a secretariatului și a două birouri pentru conducerea unității de învățământ;
– finalizarea lucrărilor la sala de sport din incinta Școlii Gimnaziale, urmând ca în anul viitor să fie achiziționate dotările necesare;
– înlocuirea instalației de încălzire de la Școala Gimnazială, inclusiv montarea unei centrale noi pe combustibil solid;
– construirea unui sediu pentru societatea care administrează serviciul public de alimentare cu apă;
– realizarea unui nou foraj la Piscani, în vederea suplimentării debitului de apă;
– reabilitarea Căminului Cultural din Negreni;
– amenajarea a două parcări, la Spital și la Școala din Dârmănești.













