În cursul lunii decembrie 2025, inspectorii din cadrul DSVSA Argeș au efectuat un număr de 119 controale, la unități de alimentație publică, la unități de comercializare a produselor alimentare, ferme, farmacii veterinare, depozit de medicamente, unități de comercializare a produselor de origine nonanimală. Pe parcursul acestor controale, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 166.400 lei și 3 avertismente scrise, după cum urmează:
– 8 amenzi în valoare de 27.200 lei pentru ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi a celor destinate nutriţiei alimentelor, în vederea depozitării, transportului şi valorificării şi comercializării acestora.
– 5 amenzi în valoare de 7.200 lei pentru manipularea produselor alimentare şi a hranei pentru animale cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
– 4 amenzi în valoare de 13.600 lei pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite.

– 3 amenzi în valoare de 5.100 lei pentru comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare şi a hranei pentru animale în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă.
– 3 amenzi în valoare de 12.400 lei pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, a produselor de nutriţie pentru animale şi a produselor de uz veterinar;

– 2 amenzi în valoare de 14.400 lei pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ angro cu produse medicinale de uz veterinar fără deţinerea autorizaţiei de distribuţie;
– 2 amenzi în valoare de 31.000 lei pentru funcţionarea exploataţiilor de animale, precum şi a unităţilor care produc, colectează, prelucrează, depozitează, intermediază sau valorifică alimente, produse şi subproduse de origine animală, produse destinate nutriţiei animalelor, fără obţinerea înregistrării / autorizării din partea autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor competente.
– 1 amendă în valoare de 40.000 lei pentru comercializarea produselor medicinale de uz veterinar sau a altor produse de uz veterinar în alte locuri decât cele aprobate sanitar veterinar;
– 1 amendă în valoare de 1.500 lei pentru deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare.
– 1 amendă în valoare de 2.000 lei pentru lipsa unui număr suficient de persoane care îngrijesc animalele şi/sau îngrijirea animalelor de către persoane care nu au competenţa profesională, cunoştinţele şi aptitudinile corespunzătoare.
– 1 amendă în valoare de 12.000 lei pentru îngrijirea necorespunzătoare a animalelor.
Totodată, au fost retrase de la comercializare 59.325 kg produse alimentare de origine animală și nonanimală, în valoare totală de 296.625 lei, astfel: 39.250 kg de la unități din Pitești, 4.102 kg – Curtea de Argeș, 3.696 kg – Mioveni, 6.621 kg Câmpulung, 5.656 kg Topoloveni. În această categorie au intrat produse alimentare ajunse la finalul termenului de valabilitate, produse alimentare cu ambalajul deteriorat, sau produse alimentare de origine animală și/sau nonanimală, retrase de la comercializare în urma alertelor primite pe platformele SRAFF și AAC.












