Ce anunță meteorologii pentru ziua de 1 Mai…

0
cer noros

România se pregătește pentru o schimbare bruscă a vremii începând de la mijlocul săptămânii viitoare, când temperaturile vor scădea semnificativ în toată țara.

catena2

Potrivit prognozelor Administrația Națională de Meteorologie, începând de miercuri, 29 aprilie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 5 și 15 grade Celsius, iar minimele vor coborî chiar până la -2 grade în unele zone.

Vremea va rămâne rece inclusiv în perioada minivacanței de 1 Mai, fiind caracterizată de instabilitate atmosferică accentuată. Cerul va fi mai mult noros în majoritatea regiunilor, iar ploile se vor extinde în special în sudul și estul țării, dar și local în centru.

La munte, condițiile meteo vor fi și mai severe. Precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mari se vor transforma în ninsoare și chiar viscol. Vântul va sufla slab și moderat în majoritatea zonelor, însă va avea intensificări pe crestele montane, dar și în nord-vest și sud-est, amplificând senzația de frig.

Specialiștii avertizează că această răcire accentuată vine după o perioadă cu temperaturi mai ridicate decât normalul, ceea ce poate crea disconfort termic și necesită o adaptare rapidă a populației.

catena