Ce nu ai voie să faci, sub nicio formă, de Înălțarea Domnului!

0
Vizitatori:268

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din cursul anului, iar anul acesta pică în ziua de 13 iunie. Celebrată la 40 de zile după Paște, această zi este una plină de tradiții și obiceiuri.
Înălțarea Domnului mai este cunoscută în limbaj popular și sub numele de Ispas. În biserici se țin slujbe, iar credincioșii se roagă pentru mântuirea sufletului. Formula de salut va deveni ”Hristos S-a Înălțat!”, la care se răspunde cu ”Adevărat S-a Înălțat!”.
Se spune că de Înălțarea Domnului, femeile care au rude decedate trebuie să dea de pomană ceapă verde, pâine caldă, brânză și rachiu. De asemenea, tradiția mai spune că aceste alimente oferite de pomană sunt cele care îi vor însoți pe cei morți în călătoria spre ceruri. Fiind o sărbătoare atât de importantă, creștinii trebuie să știe că în această zi sunt interzise anumite lucruri. De Înălțarea Domnului nu este bine să se dea sare din casă. Potrivit tradiției, în gospodăriile celor care dau sare din casă, vacile nu vor avea smântână. De asemenea, nu este recomandat să se împrumute bani și nici să se ofere vreun alt obiect din casă. Cei care au de gând să facă anumite munci agricole, trebuie să știe că orice se cultivă în această zi nu va fi roditor. De Înălțarea Domnului, gospodinele nu trebuie să facă deloc curățenie. Este recomandat să nu se spele, să nu se calce și nici să nu se coase. Cei care ignoră aceste reguli nescrise, vor avea parte de ghinion.
Înălțarea Domnului este sărbătoarea care îi pregătește pe creștini pentru un alt moment important. La 10 zile după Înălțarea Domnului se va celebra sărbătoarea Rusaliilor sau, așa cum mai este cunoscută, Pogorârea Sfântului Duh.