Forajul la noul puț din Dârmănești este gata, însă mai durează maxim o lună de zile până ce apa va putea ajunge în casele oamenilor.
Apa prebuie mai întâi limpezită, înainte de începerea procesului de tratare, pentru a putea fi furnizată. Primarul Emilian Ciolan spune că după procesul de limpezire, urmează montarea stației de clorinare, iar apoi trebuie trimise probe la DSP pentru a fi făcute analize de calitate. În funcție de rezultatul acestora, se va stabili dacă se va putea începe furnizarea apei potabile către gospodării, sau mai sunt necesare alte proceduri de tratare a apei rezultată în urma acestui foraj, al șaselea la număr în comună.












