În cadrul Comisiei de circulație întrunită în ziua de 4 februarie, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești a solicitat avizul comisiei pentru mutarea celor două stații de transport public de călători, aflate pe Calea Câmpulung la intersecția cu strada Paul Dicu. Solicitarea a venit întrucât acestea sunt poziționate, la acest moment, pe amplasamentul viitorului sens giratoriu. Drept urmare, s-a propus relocarea acetora, după cum urmează:
-cea de pe sensul de mers către com. Mărăcineni, să fie mutată cu aproximativ 23 de metri față de amplasamentul existent și să fie prevăzută cu refugiu;
-cea de pe sensul de mers către Pitești, să fie mutată cu aproximativ 40 de metri față de amplasamentul existent și să fie prevăzută cu refugiu.
Propunerea a primit aviz favorabil din partea comisiei.












